Ne pare rau, vizionarea acestei pagini nu este posibila in Internet Explorer 6, 7.
Pentru a explora continutul citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Pentru a beneficia de experienta completa a sitului citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Continua pe Citynews.ro
×
inchide
Go to TOP
Vineri, 13 Iul. 2012, 17:12
9
6042

De ce atât de dur Bruxelles-u cu noi

Lista extrem de concretă primită de premierul Ponta arată printre rânduri că: pe fondul unei puternice emoţii publice, junte din noua putere încearcă să dea lovitura pe justiţie. Conjunctura pare legală, având în vedere că în august expiră mandatul şefului DNA şi al Procurorului General. Un alt element pe care se bazează juntele e scăderea popularităţii preşedintelui României – deci atacul poate beneficia şi de susţinere publică. Între timp, lupta a trecut de culise şi s-a transformat în criză politică. Asta pare să fi înţeles Comisia şi nu bătălii istorice între ideologii, aşa cum ar fi vrut cei de pe-aici. De aici duritatea fără precedent.

de ce atat de dur bruxelles u cu noi
Video 2: 
Video 3: 
Video 4: 

 

Aşa că referendumul din 29 iulie nu mai e o alegere, ci un grav accident de parcurs pe drumul normalităţii. Dacă noi credeam că democraţia e ireversibilă – ei bine, suntem pe cale să ne înşelăm.

Sigur, dincolo de ideea pură a juntei, au crescut oportunităţi personale ciudate: cel mai chiulangiu senator a ajuns şef al Senatului şi apoi preşedinte interimar. Parlamentari cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le ceruseră demisia din Parlament sunt protejaţi de comisia juridică. Un fost premier acuză presiuni în actul de justiţie, deşi el însuşi cerea aceste presiuni – printr-un bileţel roz, vă amintiţi? Un condamnat la cinci ani de puşcărie votând cu ambele mîini suspendarea. De cealaltă parte, cei intraţi în legenda oprobiului public, blonde sau miniştri cu bacul luat la 24 de ani, se ocupă de comunicarea marilor provocări ale democraţiei.

Între timp, pentru Wall Street Journal şi The Economist – adică ziarele de dimineaţă ale investitorilor globali – am ajuns subiect de editoriale. Se scrie despre haosul românesc pe site-urile unor premianţi Nobel, alţi premianţi Nobel apără ICR-ul.

E doar o altfel de mineriadă. O observăm mai greu, că între timp trebuie să plătim rate sau să muncim mai mult. Dar, aşa obosiţi cum suntem, ţara asta ne explodează sub picioare, iar la orizont se întrevede tsunami-ul crizei europene.

A devenit de bonton să spui că încă nu suntem pe deplin de criză. Până acum credeam că e o pisiceală intelectualicească, un fel de ţuguială filosofardă – dar chiar aşa e. Numai că de data asta motivul crizei se află aici, în România – ţara până acum dată ca exemplu de stabilitate. Şi pentru stabilitatea asta noi am muşcat din iarbă, am fugit cu medicamentele pentru părinţii bătrîni în fiecare sâmbătă. Uneori l-am înjurat pe Băsescu, chiar dacă ştiam că nu mai sunt bani – era o răcorire necesară, ca să poţi duce greul. Când a venit Ponta, am zis că poate e timpul pentru politicile de creştere, ne-am bucurat deci.

Şi nimic nu s-a întâmplat în afara pumnilor în gură.
Între timp, euro doboară recorduri. Între timp, Schengenul s-a dus. Între timp, ies la iveală oportunităţile noastre ciudate, alea de oameni simpli:
iar ne căutăm ţara printre rânduri.

Voteaza articolul
Nici un vot
Articole din aceeasi categorie
Oraşul care se dezvoltă ameţitor ne creează ameţeli în trafic. Clujul este cu adevărat sub asediu la orele de vârf şi pare că soluţia salvatoare nu mai vine.
23 Mar. 2019
09:00
2
Parafrazarea numelui unui celebru film mi se pare sugestiv pentru emoţia trăită la întâlnirea cu generaţii de elevi şi dascăli de la prima şcoală.
15 Iun. 2018
07:45
1
Știu, serviciul de urgență e gratuit în România.
09 Mai. 2018
10:21
5
Să ne imaginăm următoarea scenă. Băieții de la Arsenal înfulecau fripturi cu cartofi prăjiți când Wenger poposea în Insulă venind din îndepărtata Japonie, prin 1996.
26 Apr. 2018
15:53
1
România este pe ultimul loc în ceea ce priveşte siguranţa drumurilor din Uniunea Europeană.
16 Apr. 2018
10:00
7
Trenul accelerat Timișoara - Iași pleacă în 3 minute de la linia 3. Trenul accelerat Timișoara - Iași pleacă în 3 minute de la linia 3.
02 Apr. 2018
11:14
7

Post new comment

Comentarii

Domnule Gherman,
cu un presedinte suspendat ale carui minciuni prezentate mai sus de catre dnul Iosif Octavian
de ce va mai mirati?
Nu era primul ministru Emil Boc din Cluj si nu facea el sluj in fata lui Basescu?
Ne-a facut Clujul de ras cu aceasta slugarnicie fara limite in fata unei sosii a lui Hitler asa dupa cum este Basescu in fata tarii intregi!

Domnule Gherman este intersant articolul dvstra dar am si eu cateva intrebari ptr dvstra si anume:
- cand a taiat in mod josnic pensiile cetateanul Basescu unde erati?
- cand a impus impozitatarea pensiilor acelasi cetatean dvstra ce ziceati?
- cand tot ceteanul Basescu a taiat cu 85% pensiile aviatorilor care au cotizat cu 43% din venitul lunar de la 21 de ani si pana la 50 de ani minim dvstra ce scriati?
Toti oamenii muncii din Romania cotizeaza in medie cam 40 de ani pentru pensie si traiesc din pensie tot in medie cam 10 ani.In timpul acesta statul ia fara drept de apel 20% din venitul lunar ptr CASS si nu da NICI O DOBANDA dar la sfarsit impune impozitarea pensiei in mod ilegal, schimba legea pensiei pe parcursul vietii de cateva ori strict in detrimentul omului,nu prezinta NICI UN CONTROL al sistemului si sumelor platite,etc,etc Basca ca vine si spune ca din motive de criza nu mai avem de unde sa va dam banii de pensie!
In materie de prostii jurnalistice sintagma pensiilor nesimtite aruncata pe piata la adresa pilotilor este una de mare rasunet mediatic dar atat de proasta precum cei care au sustinut-o.Asta pentru ca:
- pilotii romani platesc timp de minim 20 de ani 43% din venitul lor lunar CASS si CASS SUPLIMENTAR
- PENSIA ACTUALA DATA DE STATUL ROMAN ESTE DE MAXIM 15-20% DIN PENSIA LEGALA STABILITA IN 2007
- pilotii romani au plati impozitul pe venit progresiv pana la aparitia celui unic de 16%.
Cum ei platesc azi 59% din venitul lor statului roman este normal sa se sustina acea idiotenie a pensiilor nesimtite?Cum ei platesc 59% din venitul lor lunar satutului roman credeti ca este normal ca in spitale si cabinete medicale sa fie tratati egal cu restul simplilor cotizanti?
- unde erau Barrosso si Merckel cand cetateanul Basescu a promulgat legea fraudulos trecuta prin Parlament de catre Roberta Anastase? Oare la ei o asemenea nedreptate si ilegalitate ca in cazurile mai sus descrise s-ar fi putut intampla?Am fi putut noi romanii merge sa o tragem de maneca pe dna Merckel in atari situatii? Cum isi permit ei azi sa vina si sa ceara ACUM respectarea Constitutiei cand in cele 2 cazuri de mai sus nu a fost respectata absolut de loc?

stimate domnule Iosif Octavian, dacă aţi fi citit citynews cu aceeaşi atenţie cu care citiţi acum, aţi fi văzut că scriam şi atunci cam la fel. ideea mea nu e parti-pris-ul, dar nici nu o să stau acum cuminte doar pentru că unii au pierdut popularitate. şi cu aviatorii lăsaţi-o un pic mai moale, că pensia li se calcula după salariile din ultimele şase luni şi, ce întîmplare, toţi se înghesuiau să facă salturi cu paraşuta, că se plăteau bine. restul e o chestiune de sistem şi niciunul dintre cei care s-au perindat la putere - de două decenii, deci şi cei pe care îi apăraţi acum - n-a mişcat un deget să-l schimbe. zile bune

Domnule Gherman varog sa ma scuzati dar ati scris ceva nedemn de un jurnalist! Parerea mea!
Pe ce ma bazez? Haideti sa vedem impreuna pe ce:
1. LEGEA 223/ 2007 A STATUTULUI PERSONALULUI AERONAVIGANT DIN ROMANIA a fost propusa de catr PNL?
2. Aceasta lege a fost sustinuta la vot in cadrul Parlamentului Romaniei de catre PSA si PC in afara PNL!
3. Conform unor surse neoficiale si nedovedite unii parlamentari PDL ar fi votat si ei aceasta lege
4. Legea era o reparatie morala si mai ales materiala adusa unei categorii de salariati care a cotizat dublu fata de celelalte categorii din Romania ( CASS 43% in loc de 20&; impozit progresiv pe venitul lunar cu mult mai mult decat restul oamenilor muncii din tara,etc).
5. Povestea cu "pensiile nesimtite" a fost o idiotenie pur si simplu care a devenit subiect de presa dar fara sa fie corect si complet analizat. Daca s-ar fi facut asa s-ar fi vazut ca din diverse motive de exemplu statul prin reprezentantii sai din domeniu nu a respectat prevedrile legale impuse de chiar legile date de el!Daca veti intra pe portalul just.ro veti veda de exemplu ca nu au fost acordate ani de zile sporuri obligatorii pilotilorbsi insotitorilor de bord.Aceste sume erau obligatorii a fi acordate si nu au fost date dar au fost bugetate se pare! Ca atare pensiile sunt si mai mici decat ar fi trebuit! In cazurile parasutistei care a pliat parasute atentie nu a sarit cu parasuta cum ati spus dvstra ocazia fost una de context si nimeni nu a reusit sa arate altceva nici in cazul analizelor intene.Intamplator doamna in cauza era campiona multipla a Romaniei,medaliata pe la concursurile interne si intenationale,etc.O sa imi spuneti banuiesc si mie despre cazul mediatizat al sefului Autoritatii Aeronautice Civile.Ca sa nu ocup spatiul va rog sa urmariti emisiunea la care am fost invitat - la postul de televiziune OTV si veti observa iar ca ati comentat pe langa subiect!
Daca doriti detalii suplimentare va stau la dispozitie la telefon 0744319130
Cu stima,
Cezar Osiceanu

Domnule Iosif jos palaria pentru interventia dvstra de mai sus!
Nu cred ca dnul Gherman va va raspunde vreodata dar cine stie?
Dansul se plangea mai demult ca s-a saturat de Romania dar oare acum cand vin niste stimati si respectati leaderi europeni sa ne comande in tara noastra oare de ce nu vedem din partea sa aceeasi reactie de saturatie?

Domnule Gherman, hai sa ne mai saturam odata de Romania!

Există o singură explicație: Ponta s-a dus la Bruxelles și le-a spus că-și bagă picioarele în Uniunea Europeană. Baiul este că plagiatorul are și el dreptatea lui.

Și dacă U.E. crede că scapă de problemă punându-l la loc pe Băsescu cu 49 % prezență, 70% „Da” pentru demitere se înșeală amarnic. Va veni altul din România și-i va scuipa cu sârg.

.

http://www.economist.com/node/21558624

nu Bruxelles-u e dur cu noi.
Noi suntem duri cu noi.
Ponta si Antonescu,daca ar fi stiut din ce perspectiva suntem priviti la Bruxelles,nu ar fi mers asa departe si sa-l suspende pe Basescu.De altfel asta au si declarat dupa ce Ponta a fost numit premier.
Dar altceva vreau sa zic.
Am observat ca noi romanii ne descurcam rau in situatii de stres.
Ne descurcam rau cand ajungem in varful piramidei(functii inportante in stat) si credem ca totul ne e permis.Valoarea unui om nu e diploma obtinuta dupa niste studii.Caracterul conteaza sau primeaza oriunde ,precum si capacitatea de a o lua mereu de la inceput.Trebuie insa sa remarc un lucru,CARACTERUL la oamenii nostrii politici e NULL(cu doi de "L" ca sa fie mai lung) Noi romanii mai scriem un cuvant care incepe cu P, tot cu doi de L ca sa o avem mai lunga.Suntem foarte ofticosi daca cineva ne pune o intrebare,DE CE?, asa si nu asa.Automat e un potential adversar cel ce ne intreaba.In Europa cand calatorim la Bruxelles mergem smeriti ca la biserica dumineca la liturghie si pupam crucea si mana preotului.Cand am scapat de Bruxelles,dam navala in supermarketuri si cumparam de toate ca sa face bucurii familiei.Ne intereseaza tot ce Occidentul face,le stim pe toate,dar pe ai nostrii tarani si muncitori,parliti si vai de mama lor ...nu ne intereseaza.Stim ca trebuie sa fim harnici,consecventi si corecti,chiar sa avem initiativa,sa vorbim frumos.Dar cand ajungem iara pe plaiurile mioritice...o rupem in jargonul mioritic de trebuie sa ne punem aparatori la urechi caci fondul nostru principal de cuvinte latine se reduce doar la cuvinte abjecte.Deci dupa 20 de ani de democratie,nu am terminat lupta cu noi insine de la 1989 si cautam sa mai platim polite unu altuia.Noi facem,noi desfacem,dar daca eu nu sunt macar luat in seama atunci ca a venit apocalipsa si trebuie sa ma razbun.Avem atatia martiri de la revolutie ca nici papa de la Roma nu o sa reuseasca sai canonizeze chiar daca isi duce mandatul 100 de ani.
Acum revin la Basescu,cred ca e singurul presedinte in lume care a ajuns sa fie de doua ori suspendat.Daca si de data asta trece cu brio de referendum(caci are adepti destui chiar si la Bruxelles) omul asta ajunge in cartea recordurilor.Omul asta ajunge admirat de o lume intreaga.Si ce a facut in cazul asta Ponta si Antonescu??? Au creat din Base un mit.E bine si asa ca de la Ovid,Tomisul de la Pontul Euxin nu a mai avut oameni de vaza.
No bine,acuma va rog sa ma scuzati ca m-am bagat si eu aicea ca musca in lapte.
Numa bine va doresc.

Adaugă comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.
  • Taguri HTML permiseŞ <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență vor fi șterse.

Comentarii

01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
Inchide